email contact@lniarad.ro phone0257 253 968


CUVÂNT DE DESCHIDERE

AN ȘCOLAR 2025-2026

Dragi elevi, stimați părinți, colegi profesori,

Astăzi, la început de an școlar, ne revedem cu emoție și cu dorința de a regăsi împreună bucuria cunoașterii. Este un moment special de reflecție, dar și de relansare a energiilor noastre.

După cum știți și vedeți, școala noastră trece printr-un amplu proces de reabilitare. Însă, cred că vrem cu toții, ca renovarea să nu fie doar a clădirilor, ci și a modului în care privim educația. Am vrea ca dincolo de  schele și de lucrări, să se vadă și dorința noastră de revitalizare a spațiului școlar și reconstrucția unui mediu în care fiecare copil să se simtă în siguranță, respectat și inspirat.

Totodată, avem nevoie de o reconsiderare  a felului în care învățăm și predăm. Educația de astăzi pretinde regândirea  metodelor, reinventare a resurselor și chiar o repoziționare a școlii, cât mai aproape de nevoile elevilor.

Să ne propunem împreună și o reconstrucție a relațiilor dintre noi – elevi, profesori, părinți – bazată pe respect, încredere și colaborare. Numai printr-o astfel de reconectare putem să creăm o comunitate școlară puternică.

Împreună vom merge pe acest drum, cu speranța că vom construi nu doar ziduri mai trainice, ci și destine mai luminoase.

Dragi elevi, vă doresc, la acest început de an școlar, să vă redescoperiți pasiunile și să vă reînnoiți încrederea în voi. 

Stimați colegi, vă invit să ne reamintim că fiecare oră de curs este o șansă de a revigora dorința de învățare. 

Părinților le mulțumesc pentru reluarea parteneriatului cu școala și pentru implicarea lor remarcabilă.

Vă urez tuturor un an școlar plin de reușite, de realizări și de renaștere a încrederii în puterea educației!

 Director,

Prof. Lilla Pellegrini

          

MESAJUL INSPECTORULUI ȘCOLAR GENERAL AL JUDEȚULUI ARAD

Dragi elevi, stimate cadre didactice și stimați părinți,

Luni, 8 septembrie 2025, în toate unitățile de învățământ din județul Arad, peste 60000 de antepreșcolari / preșcolari și elevi încep cursurile noului an școlar 2025/2026. 

Pășim împreună într-un nou început, într-o etapă care aduce cu sine emoții, speranțe și provocări. Fiecare început de an școlar este un prilej de a ne fixa noi obiective și de a ne bucura de oportunitatea de a învăța, de a ne descoperi și de a crește împreună.

Dragi elevi, vă încurajez să priviți școala ca pe un drum al cunoașterii și al dezvoltării voastre. Munca, perseverența și curiozitatea vă vor deschide porțile către un viitor luminos.

Stimate cadre didactice, vă mulțumesc pentru dăruirea și răbdarea cu care îndrumați generații întregi. Rolul dumneavoastră este esențial în formarea unor tineri responsabili și pregătiți pentru viață.

Dragi părinți, vă asigur de întreaga noastră colaborare și susținere. Sprijinul și încrederea pe care le oferiți copiilor reprezintă fundamentul reușitei lor.

Vă doresc tuturor un an școlar cu sănătate, împliniri, rezultate deosebite și bucuria de a învăța unii de la alții.

 

Inspector Școlar General

prof. Marius Sorin GÖNDOR

          

 

 

 

          

 

          

 

          

 

ADRESĂ DE RECLAMAȚII/SESIZĂRI:

lniarad2020@gmail.com

 

AUTORIZAȚIE SANITARĂ

AUTORIZAȚIE SECURITATE LA INCENDIU